U******* A************ T********** M********* D****** T**** S*************** D* I******* S* T*** L*****
PetentJ******* E***
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, în contradictoriu cu intimatul Juganaru Emil. Înlocuieşte sancţiunile contravenţionale în cuantum total de 1.580 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale de contravenţie, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 80 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.10.2021.
Hotarare 3797/2021 din 14.10.2021