U******* A************ T********** M********* D****** T**** S*************** D* I******* S* T*** L*****
PetentU****** G*** E****
IntimatAdmite sesizarea de îndreptare a erorii materiale formulată de instanţă din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în Sentinţa civilă nr. 4496/02.12.2021, pronunţată în dosarul nr.5227/225/2021, cu privire la numele intimatului, în sensul că, în loc de „UNCHESCU GIGI ELVIS”, aşa cum s-a menţionat, se va înscrie „U****** G*** E****”, aşa cum este corect. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, data de 17.02.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Incheiere indreptare eroare materiala 619/2022 din 17.02.2022Admite cererea de chemare în judecată. Înlocuieşte amenzile contravenţionale în cuantum de 5.200 lei cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii de către intimat pe o durată de 300 de ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 02.12.2021.
Hotarare 4496/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea la data de 02.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021Amână pronunţarea la data de 18.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2021