B******** P******** M********* S*****
ReclamantS***** F**** R**** V*******
PârâtAdmite cererea având ca obiect îndreptare eroare materială, formulată de petenta B******** P******** M********* S*****. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei civile nr. 3043 pronunţată la data de 17.12.2021, în dosarul nr. 5247/312/2021, în sensul că, în cuprinsul sentinţei, considerentele şi dispozitivul sunt următoarele: “Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 14.09.2021, sub număr unic de dosar 5247/312/2021, în condi?iile art. 1026 ?i urm. C.proc.civ., reclamanta B2KPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SÂRBU (fostă RADU) VALERICA, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 868,02 lei, reprezentând contravaloare debit neachitat. Totodată, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru de 50 de lei. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de 20.06.2018 şi 30.05.2019, între TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATION S.A., în calitate de prestator servicii, şi pârâta din prezenta cauză, în calitate de abonat, s-au încheiat contractele nr. SO 28224381 şi SO 32596797, în baza căruia prestatorul s-a obligat să furnizeze beneficiarului serviciile prevăzute în cuprinsul contractului, beneficiarul având obligaţia corelativă de a achita integral şi la termenul prevăzut în contract contravaloarea acestora. Reclamanta a mai precizat că prestatorul de servicii şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile asumate, iar la data de 22.12.2019, a procedat la emiterea facturii nr. TKRM200100139213 pentru suma de 868,02 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate de către debitor şi/sau contravaloarea echipamentelor achiziţionate cu plata în rate, conform pachetului promoţional, ulterior procedând şi la rezilierea contractului. S-a mai precizat că la data de 18.02.2021 s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă între TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATION S.A. şi reclamanta din prezenta cauză, având ca obiect şi creanţa împotriva pârâtei. În concluzie, s-a arătat că reclamanta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei, fiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru procedura privind cererile de valoare redusă. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 – 1032 C.proc.civ.. În probaţiune, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 de lei, în conformitate cu art. 6 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 7). Pârâta, deşi legal înştiinţată, nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză. Prin rezoluţia din 01.11.2021 (f. 71), instanţa a dispus emiterea unei adrese către părţi pentru a depune un punct de vedere cu privire la eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale referitoare la penalităţile de întârziere. Totodată, instanţa a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei contractele prin care pârâta a achiziţionat echipamentele evidenţiate în facturile de servicii. La termenul din data de 26.11.2021, instan?a a încuviin?at ?i administrat proba cu înscrisuri, considerând aceste probe admisibile ?i concludente în temeiul art. 255 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 258 C.proc.civ. şi a constatat că nu s-au depus înscrisurile solicitate. La acelaşi termen, instanţa a finalizat cercetarea judecătorească şi a reţinut cauza spre soluţionare. Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele: În fapt, între TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATION S.A., în calitate de prestator servicii, şi pârâtă, în calitate de abonat, s-au încheiat contractele SO 32596797 din 30.05.2019 (f. 15 – 17) şi SO 28224381 din 20.06.2018 (f. 20 – 21) având ca obiect serviciile din pachetul Telekom achiziţionate de client şi specificate la pct. 1 şi 2 din contract. Conform pct. 1.1 din contractele de abonament, instanţa reţine că acestea au fost încheiate pentru o perioadă iniţială de 24 de luni. Astfel, societatea s-a obligat să furnizeze servicii de comunicaţii electronice, iar clientul pârât să achite preţul serviciilor cuprins în facturile emise de reclamantă, în termen de maximum 14 zile de la data facturării, conform pct. 4 din contract. Părţile contractante au convenit că societatea Telekom are dreptul de a aplica penalităţi cu titlu de daune moratorii în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere până la plata întregii sume, conform art. 6 din Clauze Contractuale Esenţiale (CCE). Totodată, potrivit art. 12 din CCE, s-a stabilit că TKRM este îndreptăţită să considere contractul reziliat de drept, fără punere în întârziere şi/sau preaviz, drept de compensaţie sau despăgubiri pentru abonat, în situaţia în care nu-şi respectă obligaţiile de plată. De asemenea, instan?a re?ine, aşa cum rezultă din contractele încheiate între părţi, că în situaţia în care abonatul achiziţionează un pachet promoţional, tranşele lunare pentru echipament vor fi evidenţiate pe fiecare factură din PM (perioada minimă iniţială); pe durata PM, abonatul beneficiază de reducere promoţională lunară la factura de servicii în cuantum egal cu tranşa lunară de plată pentru echipament, aşa cum este stabilită în contractul de vânzare-cumpărare al echipamentului şi evidenţiată pe factura de servicii. Instanţa constată că ambele părţi ?i-au asumat contractele, acestea fiind semnate şi ştampilate de către societatea de furnizare servicii şi semnate de către pârâtă. La data de 18.02.2021, crean?a rezultată din contractele anterior men?ionate, încheiate cu pârâta, a fost cesionată de către prestatorul de servicii în favoarea reclamantei din prezenta cauză, astfel cum rezultă din contractul de cesiune ?i anexa la acesta (f. 49 – 62) ?i notificarea de cesiune (f. 63). Cesiunea crean?ei a fost înscrisă ?i în Arhiva Electronică de Garan?ii Reale Mobiliare pentru opozabilitate faţă de terţi (f. 66). Cu privire la crean?a solicitată de către reclamantă în cuantum de 868,02 lei, instan?a re?ine că aceasta este compusă din: • 196,79 lei – servicii de comunicaţii electronice prestate şi neachitate; • 671,23 lei – rate terminale achiziţionate cu plata preţului în rate. În drept, cu privire la cesiune, instan?a are în vedere dispozi?iile art. 1573 alin. (2) din Codul civil, potrivit cărora ”Consim?ământul debitorului nu este cerut (în privin?a cesiunii) decât atunci când, după împrejurări, crean?a este legată în mod esen?ial de persoana creditorului”. Astfel, având în vedere că în prezenta cauză crean?a are ca obiect o sumă de bani, nefiind legată de persoana creditorului, nu era necesar consim?ământul pârâtei pentru ca cesiunea să fie valabil încheiată. Totu?i, pentru a fi opozabilă pârâtei, conform art. 1578 Cod civil, este necesar ca acesta fie să fi acceptat cesiunea, fie să îi fi fost notificată în scris. Având în vedere ?i dispozi?iile art. 1580 Cod civil, instan?a constată că cesiunea crean?ei a fost comunicată debitoarei prin notificarea de cesiune din 04.03.2021 (f. 61), cesiunea devenindu-i, a?adar, opozabilă acesteia din urmă. Totodată, instan?a are în vedere ?i dispozi?iile art. 1.026 din C.proc.civ., conform cărora: ”(1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată ?i alte venituri accesorii, nu depă?e?te suma de 10.000 lei la data sesizării instan?ei. (2) Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă ?i nici în ceea ce prive?te răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorită?ii publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplică cererilor referitoare la: a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) mo?tenire; d) insolven?ă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societă?ilor insolvabile ?i a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excep?ia ac?iunilor privind crean?ele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la via?ă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea”. Analizând aceste dispozi?ii legale, instanţa constată, cu titlu prealabil, aspectul că prezenta cauză se încadrează în prevederile art. 1026 C.proc.civ, sens în care valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată ?i alte venituri accesorii, nu depă?e?te suma de 10.000 lei la data sesizării instan?ei, nefiind o cerere referitoare la materiile prevăzute de legiuitor în alin. (2) ?i (3) al aceluia?i articol. I. Referitor la suma reprezentând servicii de comunicaţii electronice prestate şi neachitate, instanţa are în vedere dispoziţiile relevante din Codul civil, în spe?ă: „Art. 1.270. (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege. (3) Contractul trebuie executat cu bună-credinţă. Art. 1.350. (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile. Art. 1.516. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.” Instanţa arată că, în ceea ce priveşte sarcina probei, potrivit art. 249 C.proc.civ., “Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, aceasta aparţinând reclamantei. Cu toate acestea, în materie contractuală, este suficient pentru creditoare să invoce neexecutarea obligaţiei pentru ca sarcina probei să fie inversată, revenind debitoarei să probeze faptul că şi-a executat această obligaţie şi, de asemenea, că nu a fost în culpă. Cu alte cuvinte, întrucât este imposibil ca reclamanta să probeze faptul negativ al neplă?ii, revine pârâtei sarcina de a proba faptul pozitiv al plă?ii. Altfel spus, instan?a constată că reclamantei îi revine numai sarcina de a dovedi existenţa obligaţiei la momentul naşterii acesteia, rămânând în sarcina pârâtei de a proba executarea obliga?iei prin achitarea sumelor datorate pentru serviciile prestate de către co-contractantul său. Cu privire la probarea existenţei obligaţiei, instanţa reţine că reclamanta a dovedit încheierea valabilă a unor contracte între păr?i, la dosarul cauzei fiind ataşate contractele SO 32596797 din 30.05.2019 (f. 15 – 17) şi SO 28224381 din 20.06.2018 (f. 20 – 21) care poartă semnătura ambelor păr?i, având valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată care, în conformitate cu art. 273 alin. (1) C.proc.civ., fac dovada împotriva acestora până la proba contrară. În acest context, se re?ine că prestatorul de servicii şi-a îndeplinit propriile obligaţii asumate prin încheierea contractului, emiţând facturile depuse la dosarul cauzei. Instanţa subliniază faptul că serviciile prestate sunt în cuantum de 196,79 lei – costul serviciilor de telecomunica?ii furnizate, astfel cum rezultă din însumarea valorilor serviciilor de telecomunicaţii cuprinse în facturile depuse de reclamantă la dosarul cauzei (f. 29 – 48). Totodată, instanţa reţine că obligaţiile băneşti (astfel cum este cazul în speţă), pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanţă în bani este determinată a priori în ceea ce priveşte cuantumul său. Astfel cum rezultă din dispozi?iile art. 663 alin. (2) C.proc.civ, o creanţă este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi înscrisul constatator, înscris care trebuie să îndeplinească toate condi?iile de validitate cerute de lege. În speţă, instan?a constată că existenţa creanţei rezultă din facturile fiscale depuse de reclamantă la dosarul cauzei. Potrivit art. 663 alin. (3) C.proc.civ., creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul crean?ei reprezentând debitul principal reiese din facturile mai sus men?ionate, respectiv de 196,79 lei. În ceea ce prive?te exigibilitatea crean?ei, conform prevederilor art. 663 alin. (4) C.proc.civ., o creanţă este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. Instan?a re?ine că obliga?ia a ajuns la scaden?ă în 14 zile de la data emiterii, pentru fiecare factură în parte, a?a cum rezultă din contractele încheiate între părţi. Astfel, instanţa constată că, în raport de prevederile art. 663 alin. (2), (3) şi (4) C.proc.civ., creanţa reclamantei este certă, rezultând din contractele încheiate între părţi (însuşit de acestea prin semnătură) şi facturile fiscale depuse la dosar, emise în executarea acestuia, este lichidă, fiind stabilită în bani prin facturile emise, şi exigibilă, deoarece s-a împlinit data scadentă înscrisă pe acestea. Aşadar, prestatorul de servicii şi-a îndeplinit propriile obligaţii asumate prin încheierea contractelor, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, emiţând facturile depuse la dosarul cauzei, astfel că instan?a re?ine că reclamanta a făcut dovada existen?ei obliga?iei de plată a sumei de 196,79 lei. Odată dovedită existenţa obligaţiei, aşa cum s-a precizat anterior, revine în sarcina pârâtei de a proba executarea obliga?iei prin achitarea sumelor datorate pentru serviciile prestate de către co-contractantul său. Întrucât prin încheierea contractului ?i-a asumat obliga?ia de plată a pre?ului serviciilor prestate, pârâta avea obliga?ia de plată a acestor facturi. Astfel, instan?a re?ine, aşa cum a arătat şi anterior, că potrivit dispoziţiilor contractuale, termenul de plată este de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. Instanţa constată că în prezenta cauză, pârâta nu a făcut dovada plă?ii, de?i îi revine această sarcină, precum nici nu a dovedit existen?ei vreunei cauze justificate de neexecutare a obliga?iilor contractuale sau exoneratoare de răspundere (prevăzute la art. 1.555 – art. 1.557 C.civ.). De altfel, instanţa reţine şi faptul că pârâta nu a negat raportul juridic obligaţional stabilit între părţi, după cum nu a contestat nici existenţa, nici întinderea creanţei invocate de reclamantă şi nici nu a dovedit stingerea obligaţiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege, întrucât nu a depus întâmpinare ?i nu a propus probe în vederea înlăturării sus?inerilor reclamantei. Reţinând că reclamanta a dovedit că părţile au încheiat un contract, că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, iar pârâta nu a achitat facturile emise, instan?a re?ine că există o neexecutare a contractului din partea pârâtei, pretenţiile reclamantei fiind întemeiate pentru suma de 196,79 lei. II. Referitor la suma de 671,23 lei reprezentând rate terminale achizi?ionate cu plata pre?ului în rate, instan?a re?ine, aşa cum s-a arătat şi anterior, că în situaţia în care abonatul achiziţionează un pachet promoţional, tranşele lunare pentru echipament vor fi evidenţiate pe fiecare factură din PM (perioada minimă iniţială); pe durata PM, abonatul beneficiază de reducere promoţională lunară la factura de servicii în cuantum egal cu tranşa lunară de plată pentru echipament, aşa cum este stabilită în contractul de vânzare-cumpărare al echipamentului şi evidenţiată pe factura de servicii. Aşadar, instanţa reţine că achiziţionarea unui echipament cu plata preţului în rate presupune încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în cadrul căruia este stabilit cuantumul tranşei lunare de achitat, ce urmează a fi evidenţiat pe facturile de servicii. Instanţa constată, analizând facturile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, că în cuprinsul acestora sunt evidenţiate două rate echipamente, în cuantum de 22,92 lei, respectiv 15,56 lei, însă la dosarul cauzei nu au fost depuse contractele prin care pârâta a achiziţionat aceste echipamente, iar din cele două contracte existente la dosar nu rezultă achiziţionarea de echipamente. Astfel, cu privire la probarea existenţei obligaţiei ?i a existen?ei unui contract valabil între păr?i, respectiv cel prin care s-au achiziţionat echipamentele ale căror rate sunt evidenţiate pe facturi, instanţa reţine că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor relaţii contractuale, în temeiul cărora părţile să fi convenit în sensul că debitoarea trebuia să achite contravaloarea acestora, întrucât nu a depus la dosarul cauzei contractul/contractele despre care face vorbire, semnate de către debitoare, din care să rezulte însu?irea ?i asumarea obliga?iilor de către aceasta din urmă. Având în vedere cele expuse anterior, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei încheierii contractelor de achiziţionare a echipamentelor cu pârâta, instanţa nu poate reţine vreo obligaţie a acesteia din urmă în sensul achitării contravalorii tranşelor lunare evidenţiate pe facturi, motiv pentru care urmează a respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere. Având în vedere argumentele expuse, instanţa va admite în parte cererea de valoare redusă, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 196,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate şi va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 671,23 lei reprezentând contravaloare rate echipamente achiziţionate cu plata preţului în rate, ca neîntemeiat. Fa?ă de solicitarea reclamantei cu privire la achitarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, instan?a re?ine aplicabilitatea dispozi?iilor art. 1032 C.proc.civ., „partea care cade în preten?ii va fi obligată, la cererea celeilalte păr?i, să plătească cheltuielile de judecată”. Potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi la plata cheltuielilor de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, în temeiul art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condi?iile legii, dovada existen?ei ?i întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Potrivit art. 451 alin. (1) din C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor […], precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna-desfăşurare a procesului. Instan?a re?ine că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile de valoare redusă, soluţionate potrivit procedurii speciale, se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei. Or, chiar dacă solu?ia instan?ei este una de admitere în parte, se re?ine că taxa judiciară de timbru datorată preten?iei admise pentru suma totală de 196,79 lei, ar fi rămas neschimbată, respectiv 50 de lei. Prin urmare, având în vedere că pârâta a căzut în preten?ii parţial ?i raportat la dispozi?iile legale enun?ate, aceasta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 7). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta B******** P******** M********* S*****, în contradictoriu cu pârâta SÂRBU (fostă RADU) VALERICA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 196,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii furnizate şi neachitate. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 671,23 lei reprezentând contravaloare rate echipamente achiziţionate cu plata preţului în rate, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Slobozia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.12.2021, conform art. 396 alin. (2) C.p.c..”. Prezenta încheiere face parte integrantă din hotărârea anterior menţionată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Slobozia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 16.05.2022, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.05.2022Amână pronunţarea la data de 16.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2022Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta B******** P******** M********* S*****, în contradictoriu cu pârâta SÂRBU (fostă RADU) VALERICA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 196,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii furnizate şi neachitate. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 671,23 lei reprezentând contravaloare rate echipamente achiziţionate cu plata preţului în rate, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Slobozia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.12.2021, conform art. 396 alin. (2) C.p.c..
Hotarare 3043/2021 din 17.12.2021Amână pronunţarea la 17.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2021Amână pronunţarea la 03.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2021