B******* E*** S*****
CreditorT**** E***** S**
DebitorM******* R***** M****
DebitorAdmite cererea de chemare în judecată, formulată de creditoarea B******* E*** S***** (date), în contradictoriu cu debitoarele TABOO EVENTS S.R.L. (date) şi M******* R***** M**** (date), având ca obiect ordonanţă de plată. Ordonă debitoarelor să plătească, în solidar, creditoarei echivalentul în lei al sumei de 2.427,68 euro, la cursul BNR din ziua plăţii la care se adaugă coeficientul de corec?ie curs BNR+1%, reprezentând debit principal, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Ordonă debitoarelor să plătească, în solidar, creditoarei penalităţile de întârziere, în cotă de 0,1% pe zi de întârziere pentru primele 30 de zile de întârziere, şi în cotă de 1% pe zi de întârziere începând cu a treizeci ?i una zi de întârziere, aferente debitului principal, de la data scadenţei până la achitarea integrală a debitului. Ordonă debitoarelor să plătească, în solidar, creditoarei echivalentul în lei al sumei de 40 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune-interese minimale, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Admite capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ?i obligă debitoarele să plătească, în solidar, creditoarei cheltuielile de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Slobozia. Pronunţată astăzi, 09.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 265/2022 din 09.02.2022Amână pronunţarea la data de 09.02.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi,26.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2022Amână pronunţarea la data de 26.01.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi,11.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022În baza art. 400 C.p.c., repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Pune în vedere creditoarei să depună la dosar copia integrală a Contractului de vânzare – cumpărare nr. 44/20.01.2020, anexele la acesta, inclusiv condiţiile generale de desfă?urare a contractului de vânzare-cumpărare, în termen de 5 zile, sub sanc?iunea suspendării cauzei. Acordă termen la data de 11.01.2022, ora 11.00, cu citarea păr?ilor în ?edin?ă publică. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 02.12.2021Amână pronunţarea la data de 02.12.2021 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2021 ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021