B**** M******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare, prin care să se stabilească drepturile la pensie de serviciu începând cu data de 01.02.2016, precum şi vârsta la data pensionării de 51 ani şi 6 luni, ca rămas fără obiect. Anulează Decizia nr. 259094/01.03.2020 emisă de Casa teritorială/sectorială de Pensii Sector 3 Bucure?ti. Respinge cererea de plată a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată azi, 30.09.2022, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 5969/2022 din 30.09.2022În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 30750/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2021.
Incheiere suspendare din 25.06.2021Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 25.06.2021, ora 09:00, pentru când se citează părţile în şedinţă publică, cu menţiunea de a pune concluzii pe necesitatea suspendării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 30750/3/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 04.06.2021, soluţia fiind pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 04.06.2021Amână pronuntarea la data de 04.06.2021. Solutia se va pune la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2021Amana pronuntarea pentru data de 25.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2021