P****** M****** V********
ReclamantH***** V***** L******
PârâtH***** L******
PârâtH***** A****
PârâtÎn baza art.416 şi art.420 Cod procedură civilă, constată perimată acţiunea având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta P****** M****** V******** în contradictoriu cu pârâţii H***** V***** L****** şi H***** A****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 3007/2022 din 12.12.2022Amână pronunţarea asupra excepţiei perimării cauzei pentru data de 12.12.2022 când, în aplicarea disp. art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2022În temeiul art. 242 C. proc. civ. suspendă judecata cauzei având ca obiect – partaj judiciar, privind pe reclamanta P****** M****** V********, în contradictoriu cu pârâţii H***** V***** L******, H***** L****** şi H***** A****, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea din data de 22.03.2022, şi anume pentru neachitarea onorariului provizoriu pentru expert în sumă de 500 lei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Judecătoria Bârlad.
Incheiere suspendare din 03.05.2022Cu privire la suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă, amână pronun?area pentru data de 03.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2022Pentru ca reclamanta să achite onorariul provizoriu de 500 de lei în contul expertului tehnic judiciar Grigore Anuşa, sub sanc?iunea suspendării cauzei, amână cauza pentru data de 19.04.2022.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Pentru ca reclamanta să achite onorariul provizoriu de 500 de lei în contul expertului tehnic judiciar Grigore Anuşa, amână cauza pentru data de 22.03.2022.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022Pentru a se emite adresă către expertul desemnat, în vederea efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Amână cauza şi acordă termen la 25.01.2022 pentru discutare obiective expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termen la 14.12.2021, complet C. civil 9.
Incheiere de sedinta din 02.11.2021Amână cauza şi acordă termen la 02.11.2021 pentru când se citează H.A. în calitate de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021