M****** M****** M*******
Intimat RECLAMANTI************ G****** A* P******* R*****
Recurent PÂRÂTAdmite recursul declarat de IGPR. Casează în parte sentinţa recurată, iar, în rejudecare: Admite în parte acţiunea, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere cu aplicarea prevederilor art. 3 din HG nr. 1086/2004 pentru perioada 21.02.2015-21.08.2017 şi dobânda legală aferentă, calculată conform OG nr. 13/2011, începând cu data scadenţei până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 595 lei, cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă. Menţine soluţia în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul Grefei azi, 10.12.2021. PREŞEDINTE JUDECĂTOR Cu opinia separată a domeni judecător Diana Lăsconi, în sensul: Admite recursul declarat de pârât. Casează în tot sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, respinge, ca prescrisă, acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte perioada 21.02.2015-05.02.2017 şi ca nefondată, în rest. JUDECATOR,
Hotarare 1664/2021 din 10.12.2021Având în vedere lipsa doamnei judecător Roxana Tasica Budulan, fiind în concediu de odihnă, în vederea constituirii legale a completului de judecată, amana pronunţarea la 10 decembrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 26.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.11.2021, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Suspendă judecata cauzei privind recursul declarat de recurentul–pârât Inspectoratul General al Politiei Române împotriva Sentinţei civile nr. 871/22.10.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 525/30/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Mezdrea Mihaela Mădălina, pană la soluţionarea de către ÎCCJ a sesizării privind pronunţarea unei hotărari prealabile formulate în dosarul nr. 371/100/2020 al Curţii de Apel Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei, azi, 13.05.2021.
Incheiere suspendare din 13.05.2021