A****** D****** P*** A************ P**
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului ANCUTEI DUMITRU, (...), deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3026 din 30.12.2020 a Judecătoriei Iaşi, mandat de executare nr. 3246/2020 din 13.01.2021. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu-av. Grigoras Emanuel-deleg. nr. 1593/2021, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, azi, 26.08.2021.
Hotarare 894/2021 din 26.08.2021În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 26 August 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.08.2021