Dosar 5268/285/2021/a1 din 02.12.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5268/285/2021/a1
Data dosar:
02.12.2021
Instanta:
Judecătoria Rădăuți
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Încheiere

    Respinge excepţiile invocate de inculpată cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 407/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpata A.A.M., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ,,fals informatic”, prevăzută de art. 325 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpata A.A.M. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 19 ianuarie 2022.

    Incheiere finala dezinvestire 57/2022 din 19.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD