R*** M****
InculpatÎn baza art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R*** M****, -----------, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) ?i lit. i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce vehicule, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) ?i lit. i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 Cod penal, constată că infracţiunea dedusă prezentei judecăţi este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul R*** M**** a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 1235/20.08.2020 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin neapelare la data de 07.09.2020, în dosarul nr. 7755/281/2020. În baza art. 97 alin. (1) Cod penal, dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1235/20.08.2020 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin neapelare la data de 07.09.2020, în dosarul nr. 7755/281/2020. În baza art. 40 alin. (2) Cod penal rap. la art. 38 alin. (1) şi (2) Cod penal, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1235/20.08.2020 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin neapelare la data de 07.09.2020, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an închisoare), rezultând în final o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal contope?te pedepsele complementare ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) (cu referire la orice tip de autovehicule) Cod penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal contope?te pedepsele accesorii ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i), pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 97 alin. (2) teza a II a Cod pena, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1235/20.08.2020 a Judecătoriei Ploie?ti, respectiv de la data de 07.09.2020. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei de judecată. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Blejoi sau Şcoala Gimnazială din comuna Blejoi, judeţul Prahova, consilierul de probaţiune din cadrul Serviciul de Probaţiune Prahova urmând a decide, potrivit art. 57 raportat la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune Prahova. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal şi art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Prezenta hotărâre se va comunica, la data rămânerii definitive, Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Prahova – Serviciul Rutier, care va proceda potrivit dispozi?iilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a grefierului prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 14.04.2022.
Hotarare 153/2022 din 14.04.2022Stabile?ti pronun?area la data de 14.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2022