U***** O***** H****
ReclamantT** T**** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta U***** O***** H**** în contradictoriu cu pârâta S.C. TED TRANS 2002 S.R.L. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 12.421,69 lei, actualizată până la data plăţii efective, sumă din care 10.441,12 reprezintă debitul principal – chirie restantă în perioada noiembrie 2018- mai 2019 iar 1.980,57 lei reprezintă penalităţi calculate de creditor până la data de 24.02.2021. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac cererea de apel se depune la Judecătoria Haţeg sub sancţiunea nulităţii . Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi 03 decembrie 2021.
Hotarare 537/2021 din 03.12.2021Amână pronunţarea la data de 03 decembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2021Amână pronunţarea la data de 19 noiembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2021Amână pronunţarea la data de 04 noiembrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2021Amână pronunţarea în cauza la data de 21 octombrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08 octombrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2021Faţă de disp. art. 395 alin. (2) Cod procedură civilă, amână pronun?area în cauza la data de 08 octombrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24 septembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2021Amână pronunţarea la data de 24 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021