A****** L******
Reclamant ReclamantW*** A** H****** L*********** S******** O******
Pârât PârâtW*** A** H****** L*********** S******** O****** C* S***** S*****
Pârât PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta A****** L******, în contradictoriu cu pârâtul W*** A** H****** L*********** S******** O****** ?i W*** A** H****** L*********** S******** O****** CU SEDIUL SOCIAL, având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 euro cu titlu de compensaţie pentru întârziere zbor W6 3142/17.05.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit O.G. 13/2011 asupra sumelor de 500 euro începând cu data de 19.11.2019 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1279,36 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cost traducere şi taxă de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată, azi 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Hotarare 17068/2021 din 29.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021