P****** C****** M*****
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamna pe inculpatul P.C.M. la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă din 28.02.2021 . Constată că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal şi cu infracţiunea de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, potrivit legii, prevăzută de art. 334 alin.1 Cod penal, cu privire la care inculpatului i s-a amânat aplicarea pedepsei rezultante a închisorii de 1 an, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, prin sentinţa penală nr. 620/26.07.2021 a Judecătoriei Buzău pronunţată în dosarul nr. 2653/200/2021, rămasă definitivă prin neapelare. În baza art. 89 alin.1 Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentinţa penala nr. 620/26.07.2021 a Judecătoriei Buzău, descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, de câte 9 luni închisoare fiecare, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 89 alin.1 Cod penal cu referire la art. 40 Cod penal, art. 38 Cod penal cu referire la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, în total, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal raportat la art. 92 Cod penal dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Mihăileşti, judeţul Buzău o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi: 07.12.2021.
Hotarare 1109/2021 din 07.12.2021Stabileşte data deliberării, redactării şi pronunţării în ziua de 07.12.2021. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi: 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021S-a amânat cauza pentru prezentarea inculpatului în instanţă.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021