G**** N******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale şi în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială strecurată în partea introductivă a încheierii penale nr. 38/01.04.2021 pronunţată în dosarul nr. 532/195/2020/a8 al Judecătoriei Brad, în sensul că, în partea introductivă a hotărârii, la numele procurorului care a participat la dezbaterea cauzei, se va citi „Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad a fost reprezentat de prim-procuror Şoica-Duma Cornelia-Camelia”, în loc de „Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad reprezentat de procuror Şoica-Duma Ioan-Dorel”, cum din eroare s-a scris. Înlăturarea erorii materiale se va face în ambele exemplare ale sentinţei penale. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 06.04.2021.
Incheiere de sedinta din 06.04.2021În temeiul art. 362 alin.2 Cod procedură penală şi art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpatul G**** N******, prin ordonanţa din data de 15.01.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, pe o durată de 60 de zile, menţinută prin încheierea penală nr.12/08.02.2021 pronunţată de Judecătoria Brad în dosarul nr. 532/195/2020/a7. În temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, dispune menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul G**** N******, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 lit. a, b şi c Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar, inculpatul G**** N****** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a, b şi d Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu se deplaseze la domiciliul persoanei vătămate minore Bratima Gina Karina; - să nu ia în nici un fel legătura cu persoana vătămată minoră Bratima Gina Karina şi cu martorii Bratima Valentin Aurel, Pârvu Ana Argentina, Bratima Tiberiu, Joldeş Sorin, Beucă Denis Ionuţ, Pavel Ramona Nicola, Bratima Eleonora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu se apropie de persoana vătămată minoră Bratima Gina Karina la o distanţă mai mică de 5 m. În baza art. 215 al. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 al. 4 Cod procedură penală, coroborat cu art. 83 din Legea nr. 253/2013, stabileşte că supravegherea respectării obligaţiilor din conţinutul controlului judiciar de către inculpat va fi efectuată de organul de poliţie în raza căruia domiciliază sau locuieşte acesta, respectiv Poliţia municipiului Brad. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat şi apărătorul inculpatului . Dispune comunicarea prezentei încheieri inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la data rămânerii definitive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Conform art. 205 alin.1 Cod procedură penală, împotriva prezentei încheieri poate fi formulată contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2021, ora 13,00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata38/2021 din 01.04.2021