L******* D******
InculpatÎn temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 2-4 şi 6 Cod de Procedură Penală precum şi la art. 203 alin. 5 Cod Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul L.D., inculpatul aflându-se în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, întrucât subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării, al prelungirii şi al menţinerii măsurii arestării preventive, şi, în consecinţă, menţine măsura preventivă a arestării luată faţă de inculpat, respingând, implicit, cererea formulată de inculpat, prin avocatul său desemnat din oficiu, de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 18 martie 2021, în lipsa participanţilor.
Incheierefinalacameraconsiliu298/2021 din 18.03.2021