C****** M*****
ContestatorÎn temeiul art. 597 şi urm. Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul C****** M***** împotriva sentinţei penale nr. 115 din data de 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 718/39/2018. Potrivit art. 275 alin. 2 şi 6 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta cerere, cu menţiunea că suma de 313 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu Crăciunescu Cezar Corneliu conform delegaţiei nr. 1892/2021, rămâne în sarcina statului şi avansează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată, astăzi, 8.10.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală.
Hotarare 70/2021 din 08.10.2021În baza art. 405 alin. 2 Cod procedură penală amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 08.10.2021, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021