Dosar 5402/254/2021 din 19.11.2021

infracţiuni la alte legi speciale ART. 23 DIN OUG 77/2009


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5402/254/2021
Data dosar:
19.11.2021
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale ART. 23 DIN OUG 77/2009
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 15:00

    Complet: P7 COMPLET CONTINUITATE
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Blaj Ionuţ - Alexandru, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvâr?irea în formă continuată a infracţiunii de organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri, prevăzută de art. 23 alin.2 lit. c) din OUG nr. 77/2009 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (actele materiale din 02.08.2020 şi 23.08.2020). În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Domneşti, jud. Ilfov, ori în cadrul Primăriei Comunei Clinceni, jud. Ilfov. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, dispoziţii potrivit cu care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 404 alin.4 lit. d) Cod procedură penală coroborat cu art. 112 alin.1 lit. b) şi e) Cod penal dispune confiscarea bunurilor identificate asupra inculpatului, respectiv 2(două) preşuri, 6 (şase) cutii şi 2 (două) bile din burete, bunuri depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Constanţa potrivit dovezilor serie/nr. 234891 din 26.08.2020 şi serie/nr. 235003 din 23.09.2020, precum şi confiscarea sumei de 900 lei, obţinută de inculpat în urma comiterii infracţiunii şi depusă la Unicredit Bank S.A. - Sucursala „Ovidius” Constanţa potrivit chitanţelor nr. 193300090 din 28.08.2020 şi nr. 193300047 din 23.09.2020. În baza art. 25 Cod procedură penală admite acţiunile civile formulate de părţile civile B**** F*****, cu domiciliul în satul Puchenii Mari nr. 385, jud. Prahova, Paraschiv Andrei-Valentin, cu domiciliul în satul Puchenii Mari nr. 65, jud. Prahova, şi Manda Mihaela-Roxana, cu domiciliul în Chiajna, str. Sergent Ilie Petre nr. 4D, Bloc 1, sc. 1, ap. 30, jud. Ilfov. În baza art. 25 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civil, la art. 1357 Cod civil şi la art. 436 alin.1 Cod procedură civilă obligă pe inculpat la plata către partea civilă B**** F***** a sumei de 1000 lei, la plata către partea civilă Paraschiv Andrei-Valentin a sumei de 500 lei, şi la plata către partea civilă Manda Mihaela-Roxana a sumei de 500 lei şi a sumei de 100 euro la cursul B.N.R din ziua plăţii, sume reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 09.11.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin.1 Cod procedură penală.

    Hotarare 408/2022 din 09.11.2022
  • Sedinta din data de 14.09.2022 la ora 09:00

    Complet: P7
  • Amână pronunţarea

    hotărârea se va pronunţa după redactare la data de 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Flux dosar


Actualizare GRPD