T***** F***** A***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.p.p., Condamnă inculpatul T F A, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6000 lei (200 zile amendă x 30 lei/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. (2) C.p. În temeiul art. 559 alin. 1 C.p.p., inculpatul este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Atrage aten?ia inculpatului că în caz de neplată, cu rea-credin?ă, a amenzii penale, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate (din totalul de 200 zile amendă) se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, potrivit disp. art. 63 C.p. În temeiul art. 67 alin. 1 C.p., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i) C.p., respectiv a dreptului de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere, pentru o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. a) C.p. – de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii. Va atrage atenţia inculpatului asupra faptului că neexecutarea unei pedepse complementare constituie infracţiune, date fiind prev. art. 288 alin. 1 C.p. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p., obligă inculpatul T F A la plata sumei de 1000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 669,4 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În temeiul art. 405 alin. 1 C.p.p., pronunţată azi, 12.10.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1272/2021 din 12.10.2021