Dosar 5446/254/2021 din 23.11.2021

violenţa în familie (art.199 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5446/254/2021
Data dosar:
23.11.2021
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Penal
Obiect:
violenţa în familie (art.199 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 09:00

    Complet: P6 COMPLET CONTINUITATE
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 375 din Codul de procedură penală şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Condurat Florin la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 de lei corespunzătoare unui număr de 150 zile-amendă şi unei valori de 20 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din Codul penal care prevăd că dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Condurat (Dinu) Florinela. În temeiul art. 1349 din Codul civil rap. la art. 1357 din Codul civil obligă pe inculpat să plătească părţii civile Condurat (Dinu) Florinela suma de 5.000 lei daune morale. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Condurat (Dinu) Florinela sub aspectul celorlalte pretenţii. Respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* M******** M*******. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Mihai Anamaria, în sumă de 650 de lei (delegaţia seria AV nr. 136 din data de 26.04.2022), se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Constanţa. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului suma de 900 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză. În temeiul art. 276 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite părţii civile Condurat (Dinu) Florinela suma de 2.100 lei cheltuieli judiciare efectuate de aceasta. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 09.11.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 413/2022 din 09.11.2022
  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 09:30

    Complet: P6
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronun?area hotărârii la data de 09.11.2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022
  • Sedinta din data de 12.05.2022 la ora 09:00

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 15.09.2022, ora 09:30 pentru angajare apărător.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD