M******* M****
Apelant INCULPATI****** M******
Intimat PERSOANA VATAMATAÎn temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M******* M**** împotriva sentinţei penale nr. 1081/28.05.2021 pronunţate de Judecătoria Arad în dosarul nr. 5451/55/2021. În temeiul art. 422 C. proc. pen., deduce în continuare, din pedeapsa aplicată, durata măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M******* M****, de la data pronunţării hotărârii apelate, respectiv din 28.05.2021 la zi. În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. În temeiul art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 868 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, Tuica Adriana Garofiţa, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată astăzi, 01.09.2021, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 898/2021 din 01.09.2021În temeiul art. 391 alin. 1 raportat la art. 405 alin. 1 C.proc. pen., stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 01.09.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2021