P** M****
Recurent RECLAMANTM******** F*****
Recurent RECLAMANTV***** R***************
Intimat PÂRÂTN***** M***********
Intimat PÂRÂTAdmite recursul formulat de reclamanţii P** M**** şi M******** F***** împotriva deciziei civile nr. 544/05.05.2021 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 546/832/2020 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Vadasz Rudolf Elefterie şi Neacşu Monica Diana. Casează decizia recurată, în sensul că: Respinge cererea de apel formulată de pârâta apelantă Neacşu Monica Diana împotriva sentinţei civile nr.945/18.12.2020 pronunţată de Judecătoria Făget în dosar nr.546/832/2020, în contradictoriu cu intimaţii P** M****, M******** F***** şi Vadasz Rudolf Elefterie, ca nefondată. Obligă pe pârâta apelantă să plătească intimaţilor reclamanţi suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Ajutorul public judiciar de care a beneficiat pârâta în fazele procesuale ale fondului (respectiv suma de 627 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma onorariului avocaţial de care a beneficiat în faţa primei instanţe şi suma de 752,5 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat în faţa instanţei de apel) rămâne în sarcina statului. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.11.2021.
Hotarare 886/2021 din 23.11.2021Amână pronunţarea la data de 23.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2021