A****** C*******
ReclamantC********* J******** S*****
PârâtÎn temeiul art. 406 Cod procedură civilă. Constată că reclamantul A****** C*******, în contradictoriu cu pârâta Cherhana Jurilovca S.R.L. a renunţat la judecata cauzei. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată azi 16.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1270/2021 din 16.09.2021Amână cauza şi acordă termen pe fond la data de 16.09.2021. Respinge cererea privind suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor Cherhana Jurilovca S.R.L. nr. 1/11.12.2020, ca nefondată. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată azi 01.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 1090/2021 din 01.07.2021