I****** F*****
ContestatorC*** D* P***** I***
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul Ionaşcu Florin, în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi. Anulează Decizia nr. 352720/22.09.2021 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iaşi. Obligă intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să emită pe numele contestatorului o nouă decizie de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 08.05.2020, cu aplicarea indicelui de corecţie şi a valorii punctului de pensie de la data de 08.05.2020. Obligă intimata să plătească contestatorului diferenţele dintre pensia primită şi cea cuvenită potrivit prezentei hotărâri în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept de pensie şi până la data plăţii efective. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu d echeltuieli de judecată, onorariu de avocat achitat. Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 27.06.2022, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1683/2022 din 27.06.2022Amână pronunţarea la data de 27 iunie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amână pronunţarea la data de 16 iunie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2022Amână pronunţarea la data de 31 mai 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2022Pentru a se formula întâmpinare la cererea completatoare, instanţa acordă termen la data de 18 mai 2022, ora 10.
Incheiere de sedinta din 23.03.2022