P******** D* P* L**** J********** S********* 5 B********
ApelantD***** D*****
Apelant Intimat - InculpatG***** N******
Apelant Parte civilăB**** R********* S***
Intimat Parte civilăO** B*** S***
Intimat Parte civilăDecizia penală nr. 1379/A din data de 20.12.2021 - În temeiul art.421 alin.2 lit.a Cod de procedură penală admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** S********* 5 B********, de apelantul-intimat-inculpat Dinică Daniel şi de apelantul-intimat-partea civilă Gânscă Nicuşor împotriva sentinţei penale nr.1522/24.06.2021 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.549/302/2021. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: În temeiul art.244 alin.1 şi 2 C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p raportat la art.396 alin.(1), (2) ?i (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Dinică Daniel la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de înşelăciune în formă continuată (7 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.327 alin.1 şi 2 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p raportat la art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals privind identitatea în formă continuată (14 acte materiale). În temeiul art.67 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.320 alin.1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. raportat la art.396 alin.(1), (2) ?i (10) C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (81 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.47 raportat la art.321 alin.1 C.p. cu aplicarea art.52 alin.3 C.p. şi art.35 alin.1 C.p raportat la art.396 alin.(1), (2) ?i (10) C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de instigare la fals intelectual săvârşită în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (19 acte materiale). În temeiul art.67 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.38 alin.(1) ?i (2) C.pen. constată că faptele deduse judecăţii în cauză se află în concurs real ?i formal. În temeiul art. 39 alin.(1) lit.b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în cauză, inculpatul execută pedeapsa închisorii de 3 ani la care s-a adaugat sporul de 10 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 3 ani ?i 10 luni, care se execută în regim de detenţie. În temeiul art.45 alin.(3) lit.a) din Codul penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioada de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În temeiul art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată. Majorează cuantumul daunelor morale acordate apelantului-intimat-parte civilă Gânscă Nicuşor de la 2000 lei la 5000 lei. Reduce daunele materiale acordate apelantului-intimat-parte civilă Gânscă Nicuşor de la 4000 lei la 1000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.422 Cod de procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la 04.06.2020 la 27.11.2020. În temeiul art.275 alin.2 Cod de procedură penală obligă apelantul-intimat-inculpat Dinică Daniel la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2000 lei. În temeiul art.276 alin.1 Cod de procedură penală obligă apelantul-intimat-inculpat Dinică Daniel la plata cheltuielilor judiciare făcute de apelantul-intimat-parte civilă Gânscă Nicuşor în sumă de 6130 lei, cu titlu de onorariu avocat. Onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 230 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.12.2021.
Hotarare 1379/2021 din 20.12.2021stabileşte pronun?area la data de 20.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021