C*** D* A******** D* S******* S****** – P*** R***** L****
ReclamantA********* V******
PârâtAdmite cererea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SUCEAVA în contradictoriu cu pârâta A********* V******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 71,20 lei, reprezentând contravaloarea investigaţiilor medicale paraclinice, la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la data plăţii inclusiv. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 20.05.2022.
Hotarare 1606/2022 din 20.05.2022Amână pronunţarea la data de 20.05.2022, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 12.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2022