N****** S* V************
PetentÎn temeiul art.529 C.pr.pen. combinat cu art.530, art.533 alin.1 C.pr.pen. raportat la art.166, art.167 alin.1, art.168 C.pen, admite cererea formulată de petentul condamnat N V A, având ca obiect reabilitarea judecătorească de sub efectele pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 119 din 27.06.2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, adoptată în dosar nr. 514/2000, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, infracţiune prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 211 alin. 2 lit. a şi e din vechiul Cod penal, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii Supreme nr. 1893/10.04.2002 în dosarul nr. 4826/2001. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat N V-A de sub efectele pedepsei anterior menţionată. În temeiul art.537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petentului condamnat N V-A, precum şi pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea. Conform art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mjilocirea grefei instanţei, azi, 10.08.2021.
Hotarare 65/2021 din 10.08.2021amana cauza pentru data de 10 august 2021, ora 10 sala 115
Incheiere de sedinta din 27.07.2021