M**** V***** F*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.V.F., după cum urmează: pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului" prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere" prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2 C. penal, art. 39 alin. 1 lit. b C. penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 luni reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, inculpatul având de executat 1( un) an închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere, termenul de încercare fiind de 2 ani, cf. art. 92 C. penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Hotarare 273/2022 din 29.04.2022În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii, vor avea loc la data de 29 aprilie 2022 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2022