K****** E***************
ReclamantC****** D* T********* S******* B*******
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea K.E.-G.împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr. 7/09.03.2021 emisă de intimatul C****** D* T********* S******* B*******,şi în consecinţă:anulează ca nelegală şi netemeinică decizia de sancţionare disciplinară nr.7/09.03.2021 emisă de intimat;obligă intimatul la reintegrarea contestatoarei pe funcţia avută anterior emiterii deciziei de sancţionare anulate, respectiv funcţia de contabil-şef; obligă intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data sancţionării cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă;obligă intimatul să plătească contribuţiile datorate drepturilor salariale acordate cu titlu de despăgubire şi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare reintegrării în muncă a contestatoarei în evidenţele legale privind raporturile cu salariaţii şi în declaraţiile referitoare la veniturile salariale şi stagiul de cotizare realizate de contestatoare;obligă intimatul să plătească contestatoarei suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată;Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei ,azi 25 februarie 2022.
Hotarare 214/2022 din 25.02.2022Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 25.02.2022, ora 13:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2022AMÂNĂ PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI PENTRU DATA DE 18.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Termen pentru dezbaterea fondului procesului.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021administrare probe;
Incheiere de sedinta din 05.10.2021citare reclamantă cu menţiunea personal la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Termen pentru studiul întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021