A**** P**** C***** E****
InculpatG*** D******
InculpatG*** F*******
InculpatP******* D*****
Reprezentant legalP******* D******
Reprezentant legalI. a. În baza prev. art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a, d C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în dauna persoanei vătămate Muraru Otilia, condamnă pe inculpatul Gu?ă Diantus, la pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 din Cod de procedură penală, art. 375 C.p.p.. Potrivit art. 67 alin. 1 NCP, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 404 alin. 5 NCPP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. În temeiul art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform prevederilor art. 92 NCP. Ia act de faptul că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie. În temeiul art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b NCP impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 NCP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Roman ori a Primăriei com. Horia, jud. Neamţ, sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 NCP, referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă. Atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. b. În baza prev. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a, d C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Muraru Otilia condamnă pe inculpatul Gu?ă Fernando, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 din Cod de procedură penală, art. 375 C.p.p.. Potrivit art. 67 alin. 1 NCP, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 404 alin. 5 NCPP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. În temeiul art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform prevederilor art. 92 NCP. Ia act de faptul că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie. În temeiul art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b NCP impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 NCP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Roman ori a Primăriei com. Horia, jud. Neamţ, sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 NCP, referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă. Atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. c. În baza prevederilor art. 48 C.p, rap. la art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 113 şi urm. Cod penal şi art. 77 lit. a C.p. şi art. 375 C.p. cu aplic. art. 113 C.p., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de complicitate la furt calificat în dauna persoanei vătămate Muraru Otilia şi ultraj contra bunelor moravuri, în baza art. 129 alin. 1 C.p., ia faţă de inculpatul A**** P**** C***** E****, măsura educativă unică a internării într-un centru educativ, prevăzută de art. 124 C.pen. pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 396 alin. 1, 10 C.p.p. II. a. În temeiul art. 397 C.p.p. rap. la art. 19,20 C.p.p. ia act de faptul că persoana Muraru Otilia nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât prejudiciul material a fost acoperit voluntar. b. În condiţiile art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e NCP, ia măsura confiscării speciale de la inculpatul G*** D****** a sumei de 30 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. c. În condiţiile art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e NCP, ia măsura confiscării speciale de la inculpatul G*** F******* a sumei de 30 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. d. În condiţiile art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e NCP, ia măsura confiscării speciale de la inculpatul A**** P**** C***** E**** a sumei de 30 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. III. a. În temeiul art. 399 C.p.p. rap. la art. 242 alin. 1 C.p.p., revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul G*** D****** prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman nr. 1774/P/2021 din data de 09 iulie 2021 şi prelungită prin ordonanţa procurorului nr. 1774/P/2021 din data de 03.09.2021 şi menţinută ulterior prin încheierile judecătorului de cameră preliminară şi ale instanţei. Revocă obligaţiile dispuse în temeiul art. 215 alin. 1, 2 NCPP în sensul că pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Roman (organ de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului) conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a jud. Neamţ, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; - să nu se apropie de persoana vătămată Muraru Otilia sau de suspectul Sănătescu Ionuţ Gabriel, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; -să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale cu coinculpaţii G*** F******* şi A**** P**** C***** E****. b. În temeiul art. 399 C.p.p. rap. la art. 242 alin. 1 C.p.p., revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul G*** F******* prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman nr. 1774/P/2021 din data de 09 iulie 2021 şi prelungită prin ordonanţa procurorului nr. 1774/P/2021 din data de 03.09.2021 şi menţinută ulterior prin încheierile judecătorului de cameră preliminară şi ale instanţei. Revocă obligaţiile dispuse în temeiul art. 215 alin. 1, 2 NCPP în sensul că pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Roman (organ de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului) conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a jud. Neamţ, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; - să nu se apropie de persoana vătămată Muraru Otilia sau de suspectul Sănătescu Ionuţ Gabriel, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; -să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale cu coinculpaţii G*** D****** şi A**** P**** C***** E****. c. În temeiul art. 399 C.p.p. rap. la art. 242 alin. 1 C.p.p., revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A**** P**** C***** E**** prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman nr. 1774/P/2021 din data de 09 iulie 2021 şi prelungită prin ordonanţa procurorului nr. 1774/P/2021 din data de 03.09.2021 şi menţinută ulterior prin încheierile judecătorului de cameră preliminară şi ale instanţei. Revocă obligaţiile dispuse în temeiul art. 215 alin. 1, 2 NCPP în sensul că pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Roman (organ de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului) conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a jud. Neamţ, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; - să nu se apropie de persoana vătămată Muraru Otilia, sau de suspectul Sănătescu Ionuţ Gabriel şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; -să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale cu coinculpaţii G*** D****** şi G*** F*******. IV. a. În temeiul art. 127 rap. la art. 72 C.p., deduce din durata măsurii educative privative de libertate stabilită în sarcina inculpatului A**** P**** C***** E**** durata măsurii preventive a re?inerii pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 08.07.2021, ora 12.00 şi până la data de 09.07.2021. b. În temeiul art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei la care a fost condamnat inculpatul G*** D****** durata măsurii preventive a re?inerii pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 08.07.2021, ora 12.00 şi până la data de 09.07.2021. c. În temeiul art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei la care a fost condamnat inculpatul G*** F******* durata măsurii preventive a re?inerii pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 08.07.2021, ora 12.00 şi până la data de 09.07.2021. V. Potrivit art. 272 NCPP onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi (av. Tărâţă petru, av. Benţa Carmen şi av. Antochi Alin), în sumă de 1663 RON fiecare (pentru cameră preliminară şi fond), vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1, 2 C.p.p. instanţa obligă inculpatul A**** P**** C***** E**** la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1, 2 C.p.p. instanţa obligă inculpatul G*** D****** la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1, 2 C.p.p. instanţa obligă inculpatul G*** F******* la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Executorie cu privire la măsurile preventive, conform art. 399 alin. 4 C.p.p. Prezenta sentinţă se comunică şi organului desemnat cu supravegherea acestora ( Poliţia mun. Roman - IPJ Neamţ), Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei mun. Roman, Inspectoratului de Poliţie al jud. Neamţ, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră . Cu apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11 februarie 2022.
Hotarare 26/2022 din 11.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022