B****** M******
InculpatB****** M******
InculpatA************ P******* N****** A******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin.1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în data de 18 februarie 2021 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 619/P/2018, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul B****** M******, pentru săvârşirea infracţiunii de amplasarea de construcţii, investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamităţi naturale şi a celor realizate în scopul asigurării securităţii naţionale, prevăzută de art. 52 lit. i din OUG nr. 57/2007. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** M******. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii cu inculpatul şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.04.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara137/2021 din 28.04.2021