D**** A**
IntimatS* A***** T** S******* A******** A**
IntimatÎn temeiul art. 318 alin. 15 C.p.p., admite cererea formulată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin. Confirmă solu?ia de renun?are la urmărire penală dispusă în dosarul nr. 3193/P/2019 prin ordonan?a din data de 28.06.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de „executarea fără autoriza?ie de construire sau desfiin?are ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b, cu excep?iile prevăzute de lege", prevăzută ?i pedepsită de art. 24 lit. a din Legea 50/1991. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă conform art. 318 alin 16 C.pr.pen. Pronunţată, astăzi, data de 22.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Incheiere finala dezinvestire 869/2021 din 22.09.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 22.09.2021, iar soluţia se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin .2 C.pr.pen. modificat prin Lg 130/2021. Pronunţată, astăzi, data de 21.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 teza finalăC.pr.pen. rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021