B**** M****
InculpatM********* F********* E*******
Parte civilăB**** M***** c* r********
InculpatÎn baza art. 485 alin.1 lit. a) Cod proc. penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetului de pe lângă ÎCCJ- DNA- ST Ploieşti, cu inculpatul B**** M****, cercetat pentru complicitate la săvâr?irea infrac?iunii de prezentare de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat ob?inerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 C.p. rap. la art.18 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 alin.l C.p, obiect al cauzei penale nr. 108/P/2021, cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare închisoare. În baza art. 48 raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 480 alin. 4 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B**** M**** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.67 C.pen cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului B**** M****, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condi?iile art.68 C.pen., pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.65 C.pen.cu aplicarea art.66 alin (1) lit.a) ?i b) C.pen. interzice inculpatului B**** M****, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, de la rămânerea definitivă ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art.92 C.pen.?i care se calculează potrivit art. 92 alin. (2) C. pen. de la data când hotărârea de condamnare va rămâne definitivă. Conform art. 93 alin. 1 C.pen pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B**** M**** va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit.(b) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B**** M**** trebuie să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpatul B**** M**** la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Oraşului Băicoi, judeţ Prahova, sau în cadrul Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu handicap Lilieşti, judeţ Prahova sau Casa de Cultură Lilieşti, judeţ Prahova, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 68 alin. (1) lit. „b” C. proc. pen. pedeapsa complementară aplicată inculpatului se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare iar pedeapsa accesorie se va executa doar în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul art.91 alin.(4) C.pen atrage atenţia inculpatului B**** M**** cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 486 alin. 2 C.proc.pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 398 C.proc.pen., dispune obligarea inculpatului B**** M**** la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3000 de lei. Ia act că inculpatul B**** M**** a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2022.
Hotarare 28/2022 din 25.02.2022Amana pronuntarea la data de 25.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2022Amana pronuntarea la data de 22.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2022PRESCHIMBĂ TERMENUL LA DATA DE 31.01.2022
Rezolutie din 21.12.2021