I**** L******
ContestatorM****** F*****
ContestatorU***** G******* V******
ContestatorC** G*** U****** I** J****
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale în dosarul nr. 558/1752/2021. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată paragraful al III lea din minuta Încheierii civile din data de 12.05.2022 în sensul că în loc de „Cu recurs pe toată perioada suspendării” se va men?iona „Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Jibou.”, Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 16.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.05.2022În temeiul prevederilor art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea contestaţiei la executare fornmulată de contesatoarele I**** L******, în calitate de debitor principal, M****** F***** şi U***** G******* V******, în contradictoriu cu intimata CAR Grup Unităţi IFN Jibou, până la soluţionarea definitivă a cauzei care formează obiectul dosarului penal înregistrat sub nr. 1166/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou. Judecata va reîncepe prin cererea uneia dintre părţi, formulată înaintea împlinirii termenului de perimare. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi,12.05.2022.
Incheiere suspendare din 12.05.2022amână cauza la data de 12.05.2022, ora 11:00, pentru ca reprezentatul contestatorilor să depună la dosar plângerea penală formulată în dosarul nr. 1066 şi pentru a se efectua adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou pentru a preciza pentru ce infracţiuni se desfăşoară cercetări în dosarul penal.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022pentru efectuare adrese
Incheiere de sedinta din 28.10.2021