C****** S******** G* V***** G*****
InculpatConstată că legea penală mai favorabilă este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare la data de 22.02.2018. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.-S. V.-G., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 326 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, la pedeapsa de: - 1.300 lei amendă penală (130 de zile-amendă înmulţite cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă). Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 şi art. 64 Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii sau cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Dispune păstrarea până la rămânerea definitivă a hotărârii a unui plic ce conţine permisul de conducere seria M00186018M, înregistrat la poziţia nr. 19/2021 din Registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Baia Mare. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 19 ianuarie 2022, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 141/2022 din 19.01.2022Amână pronunţarea pentru data de 19.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022Ca urmare a desfiinţării C 2 P, cauza fiind repartizată C 3 P., noul termen 12.01.2022.