M****** C*****
PetentÎn temeiul art. 587 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 100 din Codul penal, raportat la art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat M.C., dp, deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş în executarea pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 134 din data de 24 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 417/A din data de 09 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş. În temeiul art. 100 alin. 1 din Codul penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 152/2019 din data de 09.10.2019 emis de Judecătoria Sighişoara, în măsura în care nu este de?inut în altă cauză. În temeiul art. 100 alin. 6 din Codul penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului prevederile art. 100 alin. 5 din Codul penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni, atrăgând atenţia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal, care stabilesc că dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă, iar dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu-av. S. A. M.(delega?ia pentru asisten?ă obligatorie nr. 1970/2021), rămâne în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Hotarare 550/2021 din 10.06.2021În temeiul art. 405 alin. 2 din Codul de procedură penală stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la data de 10 iunie 2021, ora 09:00, pronunţare care va avea loc prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021În baza art. 353 alin. 10 din Codul de procedură penală preschimbă termenul de judecată iniţial generat de sistemul informatic ECRIS pentru data de 25.05.2021, la data de 08.06.2021, în vederea analizarii petentului in cadrul Comisiei de liberare conditioanata din cadrul Penitenciarului Tg Mureş.