S********* L******* D* A*** T*****
ReclamantŞ***** G********* " E**** D****** T*****
PârâtB******* V*****
ReclamantS****** D*****
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „ELENA DOAMNA” Tulcea să calculeze şi să plătească reclamanţilor B******* V***** şi S****** D*****, diferenţele salariale rezultate din neaplicarea asupra salariului de bază aflat în plată a majorării de 25%, cuvenite conform art. 5 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea - cadru nr. 153/2017, pe perioada deţinerii gradaţiei de merit, începând cu data de 1.07.2017, după caz, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor aceste majorări salariale şi pe viitor, pe perioada îndeplinirii condiţiilor pentru acordare şi până la intervenirea unei dispoziţii legale contrare. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor acordate în baza prezentei hotărâri calculată de la data scadenţei fiecărui drept în parte şi până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică din 17.09.2021.
Hotarare 1299/2021 din 17.09.2021