C********** T******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtÎncuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri solicitată. Din oficiu, dispune efectuarea unei expertize contabile în cauză, motiv pentru care în baza disp. art. 331 alin.1 C.pr.civ., prin tragere la sorţi este desemnat expert contabil Toma Netty (nr. 30 în lista experţilor contabili). Se emite adresă către expertul desemnat, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză cu următoarele obiective: 1. să se verifice dacă cu prilejul punerii în executare a sentinţei civile nr. 1706/24.03.2021 a Tribunalului Argeş, prin decizia aflată la fila 16 din dosarul nr. 5746/109/2021, respectiv cu prilejul punerii în executare a deciziei civile nr. 3750/24.03.2021 a Curţii de Apel Piteşti prin decizia aflată la fila 7 a dosarului nr. 338/109/2022, au fost respectate dispoziţiile legale incidente; 2. să se verifice dacă pârâta a calculat în mod corect punctajul mediu anual şi drepturile de pensie ale reclamantei, iar în cazul în care există diferenţe de drepturi de pensie, să se precizeze care este cuantumul acestora; 3. verificând decizia de debit emisă la 29.12.2021, care face obiectul dosarului nr. 337/109/2022, conexat la dosarul nr. 5746/109/2021, să se precizeze dacă a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, în sensul de a menţiona dacă suma de 1949 lei calculată ca fiind debit, a fost corect calculată, având în vedere şi răspunsul la obiectivul nr. 1 al expertizei; Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 1.000 lei în sarcina reclamantei, urmând a se emite adresă către aceasta pentru a-l achita şi pentru a depune la dosar dovada în acest sens, adresele către expert şi Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Argeş urmând a fi emise ulterior. Amână judecata cauzei la data de 21 martie 2023, pentru când se citează reclamanta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 ianuarie 2023, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 10.01.2023Amână judecarea cauzei la data de 10 ianuarie 2023, în vederea discutării unei eventuale conexări cu dosarul nr. 338/109/2022. Se citează reclamanta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 octombrie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Amână judecarea cauzei la data de 11 octombrie 2022, pentru când se citează reclamanta cu copie de pe întâmpinarea formulată de pârâtă şi înscrisurile ataşate şi cu menţiunea de a preciza care sunt categoriile de probe pe care înţelege să le solicite în susţinerea acţiunii. Prorogă discuţia cu privire la probatoriu la termenul următor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 aprilie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 19.04.2022