S********* L**** A* L*********** D** I********* Ş* C******** Ş********** N***** Î* N***** Ş* P***** C**** M**************
ReclamantC******* T***** I** C****** T**** N****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL LUCRĂTORILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ NEAMŢ, în numele şi pentru membra sa, CÎRJĂ MARIA-EUFROSINA în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ” Tg. Neamţ şi în consecinţă: Obligă pârâtul să repună în plată, începând cu data de 01.03.2018, sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, cuvenit membrei de sindicat, CÎRJĂ MARIA-EUFROSINA. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească membrei de sindicat, CÎRJĂ MARIA-EUFROSINA , diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile efectiv încasate şi cele legal cuvenite acestora, ca urmare a aplicării sporului de stabilitate în cuantum de 15%, sume care vor fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, până la data efectivă a plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi, începând cu data de 01.03.2018 la zi şi în continuare, până la data la care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor salarial. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 12.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 893/2021 din 12.07.2021