Ş***** I****
InculpatJudecătoria Mangalia Dosar penal nr. 5758/254/2021 Încheiere 17.12.2021 În temeiul art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia privind arestarea preventivă a inculpatului Sandru Ionuţ. În temeiul art. 227 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală şi la art. 218 din Codul de procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Sandru Ionuţ, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal, a infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal şi a infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.12.2021 până la data de 15.01.2022. În temeiul art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală impune inculpatului Sandru Ionuţ obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, situat în municipiul Mangalia, str. G-ral Vârtejanu, nr. 20, jud. Constanţa, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. (2) din Codul de procedură penală, impune inculpatului Sandru Ionuţ să respecte următoarele obligaţii pe durata arestului la domiciliu: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată Sandru Florentina. În temeiul art. 221 alin. (4) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului Sandru Ionuţ că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. (8) din Codul de procedură penală dispune comunicarea prezentei încheieri organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, respectiv Poliţia municipiului Mangalia, în vederea supravegherii măsurii arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept la contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17.12.2021, ora 16:00. Judecător de drepturi şi libertăţi
Incheiere masuri preventive faza de UP 897/2021 din 17.12.2021