M**** M***** N*******
Apelant ReclamantE****** R****** A******** R********** S***
Apelant PârâtC**** N***
Intimat IntervenientAdmite excepţia necompeten?ei materiale procesuale, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea uneia dintre secţiile specializate în litigii cu profesionişti, respectiv Secţia a V-a civilă sau Secţia a VI-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucure?ti, dosarul urmând a fi înaintat pentru a fi înregistrat pe rolul uneia dintre aceste două secţii. Definitivă. Pronunţată azi, 07.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. - AMML - SR
Incheiere finala dezinvestire 37/2022 din 07.09.2022Amână pronunţarea la data de 07.09.2022. - AMML - SR
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022Respinge ca nefondată cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de apelantul-reclamant M**** M***** N*******. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 29.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.06.2022Repune cauza pe rol pentru a se discuta competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei de către Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în lumina Deciziei nr. 13/2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Acordă termen de judecată la data de 06.09.2022, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea „s-a repus cauza pe rol pentru a se discuta competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei de către Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în lumina Deciziei nr. 13/2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii”. Calea de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 21.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Amână pronun?area la data de 21.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022