C******* I**
CondamnatÎn temeiul art. 586 alin. 6 C. proc. pen. rap. la art. 63 alin. (1) din C.p., respinge ca neîntemeiată, sesizarea formulată de judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Dragomireşti, având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, privind pe intimatul-condamnat C.I, căruia i s-a aplicat pedeapsa de 6750 (225 x 30 lei/zi) lei amendă penală, prin Sentin?a penală nr.217 din 14.10.2020 pronun?ată dc Judecătoria Dragomiresti în dosarul nr. 120/224/2020, definitivă prin Decizia penală nr.81/A/2020 a Curţii de Apel Cluj, la data de 26.01.2021, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. şi ped. de art.336 alin.1 Cod penal. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 al. 6 C. pr. pen., suma de 554 lei reprezentând onorariu avocaţial pentru av. av. DEAC MARIA RALUCA, numită din oficiu, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 octombrie 2021.
Hotarare 312/2021 din 20.10.2021la data de 20.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2021Termen preschimbat la 07.10.2021
termen preschimbat
Incheiere de sedinta din 24.09.2021