P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantA**** M* M***** C*********
Intimat InculpatD***** C****** V*****
Intimat parte civilăS***** V*******
Intimat persoană vătămatăI******* B***** G*****
Intimat persoană vătămatăÎn baza art.421 pct.2 lit.a cod pr.pen., admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** P*******, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Alesu Mihail Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 660 din data de 26.04.2021, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pe care o desfiinţează în totalitate şi rejudecând cauza: În baza art. 316 C.p. rap. la art. 313 C.p. cu alic art. 35 al. 1 C.p. condamnă inculpatul ALESU MIHAIL CONSTANTIN, la pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monede străine falsificate, în formă continuată. În temeiul art. 66 alin. 1 lit a, b şi h rap. la art. 67 alin. 1 şi C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine şi purta orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa în condiţiile art. 68 din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art.17 alin.2 Cod pr penală raportat la art. 16 alin.1 lit.f Cod pr penală cu referire la art. 154 alin.1 lit.d Cod penal ?i Decizia nr. 358/2022 a Curtii Constitu?ionale dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Alesu Mihail Constantin pentru săvâr?irea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 al. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 35 al.1 C.p. ca urmare a împlinirii termenului prescrip?iei răspunderii penale. În baza art. 112 al. 1 lit. a şi b C.p. dispune confiscarea specială a 35 de bancnote contrafăcute, aflate la dosarul de urmărire penală în plicuri – filele 70,103,172,215,240, şi 276 - bancnote menţionate în buletinele de expertiză VIII/1/7495 din data de 30.10.2014, VIII/1/6930din 20.10.2014, VIII/1/7607 din 03.11.2014, VIII/1/7365 din 29.10.2014, VIII/1/7366 din 29.10.2014 şi VIII/1/7691 din 06.11.2014 emise de Banca Naţională Română. În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 1357 alin. 1, art. 252, art.253 alin. 4 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate D***** C****** V***** şi Lupu Maria Mădălina. Obligă inculpatul Alesu Mihail Constantin la plata sumei de 500 euro către partea civilă D***** C****** V*****. Obligă inculpatul Alesu Mihail Constantin la plata sumei de 420 lei către partea civilă Lupu Maria Mădălina. Ia act că persoanele vătămate S***** V*******, I******* B***** G*****, Gheorghe Victor Constantin şi Davidescu Elena Daniela nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În baza art.275 alin.2 cod proc. pen., obligă apelantul inculpat la plate sumei de 5000 lei cheltuielile judiciare avansate de stat din care suma de 3000 lei din faza de urmărire penală. Definitivă. Pronunţată la data de 12 ianuarie 2023 prin comunicarea deciziei inculpatului şi procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 35/2023 din 12.01.2023Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.391 C.p.p. stabileşte ca deliberarea, redactarea si pronunţarea să aibă loc la data de 12 ianuarie 2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2023Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.391 C.p.p. stabileşte ca deliberarea, redactarea si pronunţarea să aibă loc la data de 10 ianuarie 2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.391 C.p.p. stabileşte ca deliberarea, redactarea si pronunţarea să aibă loc la data de 21 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.391 C.p.p. va amâna pronunţarea şi stabileşte ca deliberarea, redactarea si pronunţarea să aibă loc la data de 29 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.391 C.p.p. va amâna pronunţarea şi stabileşte ca deliberarea, redactarea si pronunţarea să aibă loc la data de 17 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022În baza art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileste ca deliberarea, redactarea si pronuntarea să aibă loc în data 10 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022În baza art. 395 C.pr.pen. repune cauza pe rol pentru a discuta aspecte referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal.Acordă termen la 27 septembrie 2022, pentru când se vor cita părţile. Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 29 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.06.2022În baza art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileste ca deliberarea, redactarea si pronuntarea să aibă loc în data de 29 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022In vederea audierii martorului din acte, acorda termen la 17 mai 2022, sala 3.
Incheiere de sedinta din 20.04.2022In vederea audierii partilor vatamate si a martorului din acte, acorda termen la 20 aprilie 2022, sala 3.
Incheiere de sedinta din 14.03.2022In vederea audierii partilor vatamate si a martorilor din acte, acorda termen la 14 martie 2022, sala 3.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului – inculpat,care este bolnav si nu se poate prezenta, acordă termen la data de 16 februarie 2022, Sala nr. 3.
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Având în vedere lipsa intimatelor părţi civile care urmează a fi audiate, acordă termen la data de 20 ianuarie 2022, Sala nr. 3.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021În vederea administrării probei cu acte în circumstanţiere şi martori,acordă termen la 07 decembrie 2021, sala 3.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Având în vedere lipsa de procedură cu intimatele persoane vătămate, nefiind restituite dovezile de citare, acordă termen la 04 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Având în vedere cererea pentru lipsă de apărare formulată de intimatul - inculpat Alesu Mihai, acordă termen la 07.10.2021.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021