L********* I***** I****
ReclamantD******* D* A******** S****** I***
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială a dispozitivului sentinţei civile nr. 1503/15.06.2022 a Tribunalului Iaşi, formulată de Lupăşteanu Ingrid-Irina, prin avocat Popa Mihaela, în sensul de a se trece la alin. 3 teza 2 din dispozitiv men?iunea „începând cu data de 01.04.2018” în loc de începând cu data de 01.01.2019, cum greşit s-a trecut. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care, în eventualitatea formulării, sub sancţiunea nulităţii, se va depune la tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 09.11.2022; soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.11.2022Admite cererea de completare a sent.civ. nr. 881/13.04.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5845/99/2021 formulată de reclamanta Lupăşteanu Ingrid-Irina, în contradictoriu cu pârâta Direc?ia de Asisten?ă Socială Ia?i. Obliga pârâta să plătească reclamantei sumele acordate prin sent.civ. nr. 881/13.04.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5845/99/2021 în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obliga pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiţii de muncă prevăzute în art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, Anexa 9, pct. IV lit. A subpct. 2. din HG nr. 153/2018, în cuantum de 15% , începând cu data de 01.01.2019, pe toată durata cât aceste dispoziţii legale vor fi în vigoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 15.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1503/2022 din 15.06.2022Admite cererea de îndreptare a erorilor materiale formulata de petenta Lupăşteanu Ingrid-Irina. Dispune îndreptarea erorilor materiale din sentin?a civilă nr. 881/13.04.2022 pronun?ată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.5845/99/2021, în sensul că înlătură din considerentele sentin?ei men?iunile privind buletinul de determinare prin expertizare nr. 4/14.02.2019 întocmit de DSP Ia?i, comunicat prin adresa nr. 28010/26.02.2019 (pag 4 alin penultim si pag 5 alin 2 din considerente), la alin. 2 pag. 5 din considerente se va trece Lupăşteanu Ingrid-Irina cum este corect; la alin. 2 si alin. 4 teza finala pag. 5 teza finală, precum şi în dispozitivul sentin?ei se va trece men?iunea: începând cu data de 01.04.2018. Califică solicitările referitoare la actualizarea cu indicele de infla?ie la data plă?ii şi la plata dobânzii legale, începând cu data scaden?ei şi până la data plă?ii efective, precum şi la obligarea la plata acestui spor şi în continuare, ca făcând obiectul unei cereri de completare a hotărârii şi acorda termen, cu citare părţi, la data de 15.06.2022, ora 11:00. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronun?ată azi, 30.05.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.05.2022Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Lupăşteanu Ingrid-Irina, în contradictoriu cu pârâta D******* D* A******** S****** I***. Obliga pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiţii de muncă prevăzute în art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, Anexa 9, pct. IV lit. A subpct. 2. din HG nr. 153/2018, în cuantum de 15% , începând cu data de 01.01.2019. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 13.04.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 881/2022 din 13.04.2022Amână pronunţarea la data de 13 aprilie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022Amână pronunţarea la data de 31 martie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Amână pronunţarea la data de 24 martie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea la data de 17 martie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Amână pronunţarea la data de 09 martie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022