R****** L**
ContestatorB**** F******* M**** I************ I**********
IntimatAdmite cererea formulată de creditorul R****** L**, în dosarul execuţional nr. 14/2021 al B.E.J. Neamţu Teodor, privind aplicarea de penalităţi debitorului ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ BĂLAN FELICIAN MIHAI. Obligă debitorul ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ BĂLAN FELICIAN MIHAI, la plata în favoarea creditorului R****** L** a penalităţii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu – Sentinţa civilă nr. 361/2020, pronunţată de Judecătoria Orăştie în Dosarul nr. 1301/272/2019. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13 ianuarie 2022.
Hotarare 65/2022 din 13.01.2022Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 13.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2021Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 29.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2021Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 20.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 9.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2021Pentru a da părţilor posibilitatea să formuleze concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea la data de 9.12.2021. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021