S********* E****** M***** S**
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtA**** S**** D*******
PârâtS********* D* A******** R********** C*** I******** S* P*** L********* J******* P********* C*** F****** C*** S*******
PârâtÎn temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, constată suspendarea de drept a judecării prezentei cauze având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta E M S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C I S A R S.A.. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării cursului judecării procesului. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 02.06.2022.
Incheiere suspendare din 02.06.2022dispune disjungerea cererii şi formarea unui nou dosar având acelaşi obiect ca şi prezentul dosar cu menţiunea că acţiunea din noul dosar este îndreptată împotriva pârâtului A S D; în prezentul dosar amână pronunţarea cu privire la cererea de suspendare pentru data de 02 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei; în dosarul nou format amână pronunţarea pentru data de 02 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2022depunere precizări de către reclamantă;
Incheiere de sedinta din 25.03.2022Pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 04.02.2022în vederea depunerii dosarului de daună
Incheiere de sedinta din 12.11.2021