Dosar 5876/290/2021 din 17.11.2021

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5876/290/2021
Data dosar:
17.11.2021
Instanta:
Judecătoria Reșița
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 2 C. pr.pen. raportat la art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul IONI?Ă CRISTIAN, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. Constată că infrac?iunea pentru care inculpatului Ioni?ă Cristian i-a fost stabilită pedeapsa de 1 (un) an închisoare, prin sentin?a penală nr. 239 din data de 03.10.2019 pronun?ată de Judecătoria Re?i?a în dosarul nr. 6748/290/2018, definitivă la data de 23.10.2019, prin neapelare, este concurentă cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză. În temeiul art. 89 alin. 1 C. pen., anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 239 din data de 03.10.2019 pronun?ată de Judecătoria Re?i?a în dosarul nr. 6748/290/2018, definitivă la data de 23.10.2019. În baza art. 89 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte următoarele pedepse: - 1 (un) an închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 239 din data de 03.10.2019 pronun?ată de Judecătoria Re?i?a în dosarul nr. 6748/290/2018, definitivă la data de 23.10.2019; - 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă; ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând o treime cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a fi condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an ?i 7 (?apte) luni închisoare. Dispune executarea pedepsei în regim de detentie, conform art. 60 C. pen. Mandatul de executare a pedepsei închisorii se emite la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. rap. art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 rap la art. 45 alin. 3 lit. a şi art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 19, art. 25 ?i art. 397 C. pr. pen, coroborat cu art. 1349 Cod civil, instan?a admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Arde?i Nicu Valentin ?i îl obligă pe inculpat la plata sumei de 20.000 de lei reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 28.11.2022.

    Hotarare 579/2022 din 28.11.2022
  • Sedinta din data de 25.11.2022 la ora 11:30

    Complet: C2 P
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., stabileşte termen pentru deliberare, pronunţarea şi redactarea hotărârii, la data de 28 noiembrie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2022
  • Sedinta din data de 22.11.2022 la ora 09:30

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Administrare probe pe latură civilă.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2022
  • Sedinta din data de 17.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2022
  • Sedinta din data de 11.11.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Efectuare adresă.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2022
  • Sedinta din data de 03.11.2022 la ora 14:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către autorită?ile maghiare.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 12:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Revenire cu adresă pentru efectuarea ordinului european de anchetă.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 06.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea unui ordin european de anchetă.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2022
  • Sedinta din data de 22.09.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Revenire cu adresă.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2022
  • Sedinta din data de 27.06.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului. Revenire cu adresă către autorită?ile din Ungaria.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2022
  • Sedinta din data de 30.05.2022 la ora 12:30

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea unui ordin european de anchetă.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2022
  • Sedinta din data de 16.05.2022 la ora 09:30

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Efectuare adresă.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2022
  • Sedinta din data de 18.04.2022 la ora 09:30

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    pentru a se pronun?a solu?ia privind pe inculpat de către autorită?ile ungare

    Incheiere de sedinta din 18.04.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 12:30

    Complet: C2 P
  • Amână cauza

    Efectuare adresă.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD