O***** S***** - P*** P*****
PetentH******* V*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta ORAŞUL SALCEA - prin primar, în contradictoriu cu intimatul H******* V*******. Înlocuieşte amenda în cuantum de 100 de lei, aplicată prin procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA, nr. 2224195, din data de 23.10.2019, întocmit de I.P.J. Suceava – Poliţia oraşului Salcea, cu 7 ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza oraşului Salcea, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 7 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Salcea, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 03.12.2021.
Hotarare 4963/2021 din 03.12.2021