P******** D* P* L**** J********** B****
PetentAdmite cererea formulată de P******** D* P* L**** J********** B****, având ca obiect confirmarea soluţiei de renunţare la urmărire penală. În baza art. 318 alin. 14 şi 15 Cod procedură penală, constată legală ?i temeinică solu?ia de renun?are la urmărire penală dispusă prin ordonanţa din data de 25.03.2021 emisă în dosar nr. 137/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz ?i, în consecin?ă, confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, de?inerea, comercializareasau utilizarea uneltelor de tip monofilament, prevăzută de art 64 lit k) din OUG 23/2008 precum ?i cu privire la infrac?iunea de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, vintirelor, precum şi a altor unelte de pescuit comercial, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lt. i) din O.U.G. 23/2008. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă, conform art. 318 alin. 16 Cod procedură penală. Pronun?ată în camera de consiliu 21.04.2021
Incheiere finala dezinvestire 149/2021 din 21.04.2021