K***** I***** I********** R* S*
ReclamantG*** Ş*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă. Obligă pârâtul G*** Ş***** la plata sumei de 539,43 lei, compusă din 379,76 lei reprezentând debit principal şi 159,67 lei reprezentând penalităţi de întârziere contractuale calculate până la data de 07.09.2017, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data cesiunii de creanţă (27.07.2018) până la data plăţii efective, către reclamantă. Respinge cererea privind acordarea penalităţilor de întârziere contractuale ulterior datei de 07.09.2017. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă. Executorie de drept. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată, azi 09 iulie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotararecameraconsiliu360/2021 din 09.07.2021