M****** M****
ReclamantM****** M*****
PârâtM***** M******
PârâtC****** E****
PârâtIa act de tranzacţia părţilor în temeiul art. 438 Cod procedură civilă. Consfinţeşte învoiala părţilor potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei, fila 82 ds astfel : « TRANZACŢIE JUDICIARA Subsemnaţii M****** M**** şi Chirilă Elena în deplină cunoştinţă de cauză şi în lipsa oricărei constrângeri, înţelegem să stingem litigiul având ca obiect partaj judiciar, în sensul că convenim următoarele: - masa de partajat este compusă din: 50 de ari pădure, 1745 m.p,. teren intravilan şi 3965 m.p teren extravilan din TP 100110/2001 teren ce a fost atribuit defunctei Macovei Maria pentru Decizia Civilă nr. 230/R din ds. 4487/193/2007 a Tribunalului Botoşani. o 1/1 din casă, grajd şi bucătăria de vară, aparţin reclamatului M****** M****, parte din 1 ca bun comun şi parte de 3/8 din cedarea cotelor din partea copiilor iar cota de 2/8 prin moştenire directă de la defuncta soţie, casă situată pe terenul proprietatea reclamatului în baza T.P. 5474/1993, care nu face obiectul partajului Eu, M****** M****, sunt de acord ca cei 50 de ari pădure din TP 52033/1995 să revină fiicei mele, Chirilă Elena, precum şi tot pământul trecut în acţiune, respectiv 1745 m.p,. teren intravilan şi 3965 m.p teren extravilan din TP 100110/2001 teren ce a fost atribuit defunctei Macovei Maria pentru Decizia Civilă nr. 230/R din ds. 4487/193/2007 a Tribunalului Botoşani Luăm act de declaraţia dată de pârâtele M****** M***** şi M***** M******, dată în şedinţa de la termenul trecut şi suntem de acord şi respectăm voinţa cestora de renunţare totală moştenirea de pe urma lui Macovei Maria. Noi părţile, cu privire la prezenta cauză nu mai avem nici un fel de pretenţie, de nicio natură, sub nicio condiţie, inclusiv plata sultelor, cheltuielilor de judecată , taxelor şi onorariilor de avocat.” Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani.. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 08.06.2022.
Hotarare 1832/2022 din 08.06.2022Amână pronunţarea pentru 08.06.2022 pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 22.03.2022